Îmi imaginez câteodată că trăiesc într-o ţară care arată atât de bine încât străinii şi-o doresc destinaţie de vacanţă şi în care: nu-mi rup maşina pe străzile care sunt o groapă de la un capăt la altul;  nu-mi creşte factura la întreţinere în 3 luni de iarnă cât Prâslea cel Voinic în 10 ani;  ca să te alegi cu o locuinţă nu  trebuie să-ţi moară vreo rudă, ci poţi să ţi-o cumperi dintr-o muncă decentă; nu mă trag de mână „micii întreprinzători” la colţ de stradă să joc alba-neagra;  oamenii dau dovadă de suficient bun-simţ să fie în stare să iubească animalele, nu să le  chinuie; golanii nu-şi avântă nesimţit mâinile pe tine prin autobuze; baştanii cu un kil de lanţuri galbene la gât nu se uită chiorâş la tot ce mişcă dintr-un Merţan care trece pe roşu; bărbaţii acceptă că locul femeilor nu e exclusiv la cratiţă şi nu le omoară cu toporul; nu trebuie să te gândeşti care e modalitatea cea mai potrivită de a plasa plicul în buzunarul doctorului; politicienii nu se cred în competiţie ca să ajungă în topul miliardarilor; primarul nu-mi trimite scrisori în care-mi povesteşte despre realizările lui doar în anii electorali; pensionarii nu trebuie să aleagă între a-şi cumpăra medicamente sau mâncare. Vă provoc să continuaţi lista... Sigur aveţi una măcar la fel de lungă ca asta. Poate că dacă am trăi în lumea la care visez n-aş mai avea atât de mult de lucru, iar ştirile pe care vi le prezint  la radio ar fi plictisitoare. Dar parcă am merita, măcar să vedem cum e!