Edi Gaftoi, cu o indemanare diabolica, a reusit sa ne determine sa introducem in aceasta pagina doua texte despre el.
Iata primul text - scris inainte ca Edi sa discute cu seful:
Mangaindu-si plin de satisfactie burta, gandindu-se ce sa aleaga deseara, file de rechin sau rata flambata cu coniac, in gradina proprietatii sale de langa Bucuresti, Edi reflecta la noua lui limuzina. Sa mearga prin cazinouri?! Iar pierde. Sa mearga la somptuoasa vila unde il asteapta cada cu hidromasaj si platoul de icre negre?
Iata al doilea text - scris dupa ce Edi a discutat cu seful (n-am fost de fata):
Mangaindu-si plin de ura burta goala peste care falfaia nevrotic tricoul zapatist, gandindu-se ce sa aleaga deseara, cartofi prajiti cu paine, sau piure de cartofi cu ceapa calita, Eduard reflecta la noul lui Ford – inainte fusese un Chevrolet. Iar sa mearga acasa!? Trebuie, il asteapta 5 caini (1 boxer, 1 bulldog francez, 1 mastino, 1 shar-pai, 1 maidanez) si 2 pisici negre. Un om nascut la Valenii de Munte se intoarce intotdeauna acasa, unde il asteapta sotia si o fetita de numai 1 an, Edith, pe care le iubeste foarte mult.
|
|